Poti transforma un bărbat dacă il iubeşti cu adevărat?

Beauty-and-the-Beast-Wallpaper-beauty-and-the-beast-6260125-1024-768

Sunt mulţi bărbaţi – spuse Frumoasa, care sunt mult mai uraţi decat tine, iar eu, in ciuda infăţişării tale, te prefer pe tine”.

„Tema femeii care-i reabilitează pe bărbaţi prin forţa iubirii ei altruiste, perfecte, atotconsimţitoare, nu este nicidecum modernă. Basmele – constituind, in felul in care o fac, cele mai importante lecţii ale culturii care le creează şi le perpetuează in timp – ne oferă, de veacuri, variaţiuni ale acestei teme. In „Frumoasa şi bestia”, o tanără frumoasă şi inocentă intalneşte un monstru respingător şi inspăimantător. Ca să-şi salveze familia de mania lui, consimte să trăiască alături de el. După ce il cunoaşte mai bine, reuşeşte să-şi invingă dezgustul şi chiar să-l iubească, in pofida infăţişării sale exterioare dezgustătoare. Atunci se petrece, bineinţeles, miracolul şi chipul de monstru fioros dispare, iar el işi reia infăţişarea umană, de prinţ. Sub noua infăţişare, ii este nu doar recunoscător, ci şi partener potrivit. Astfel, iubirea pentru el şi acceptarea chipului său monstruos sunt răsplătite insutit cand Frumoasa işi ia locul cuvenit langă el pentru a duce, impreună, o viaţă binecuvantată.

Ca orice basm care a infruntat secolele, fiind povestit şi repovestit, „Frumoasa şi bestia” este intruchiparea unui adevăr spiritual profund in contextul unei poveşti eterne. Adevărurile spirituale sunt greu de inţeles şi chiar mai greu de pus in aplicare, pentru că de multe ori ele contravin valorilor contemporane. La fel, există tendinţa de a se da o anume interpretare basmului, care reconsolidează o prejudecată culturală. in aceste condiţii, se trece uşor cu vederea peste semnificaţia lui profundă. Să aruncăm o privire la prejudecata culturală pe care basmul pare s-o evidenţieze, şi anume că o femeie poate schimba un bărbat dacă il iubeşte indeajuns.

Această credinţă, atat de puternică şi perseverentă, pătrunde pană in străfundurile psihicului individual şi colectiv. Se reflectă insistent in vorbirea şi comportamentul cotidian afirmaţia culturală tacită că putem indrepta pe cineva prin forţa dragostei noastre şi că, dacă suntem femei, e chiar datoria noastră să o facem. Cand persoana la care ţinem nu acţionează şi nu simte cum vrem noi, căutăm cu tot dinadinsul posibilităţile de a schimba comportamentul sau mentalitatea acelei persoane, cu binecuvantarea celorlalţi, de obicei, care ne sfătuiesc şi ne incurajează efortul („Ai incercat şi…?”). Sugestiile pot fi pe cat de contradictorii pe atat de numeroase, dar sunt puţini prieteni sau rude care se pot abţine să nu le ofere. Toţi vor să te ajute.

Chiar mass media se prinde in joc şi reflectă acest sistem de idei preconcepute, consolidandu-l şi perpetuandu-l prin impactul pe care il are, şi delegand femeia să-l pună in aplicare. De exemplu, revistele pentru femei, şi chiar publicaţiile de interes general, au mereu articole de genul „cum să-ţi ajuţi bărbatul să devină…”, in timp ce articolele corespunzătoare „cum să-ţi ajuţi partenera să devină…” sunt practic, inexistente in publicaţiile pentru bărbaţi. Iar noi, femeile, cumpărăm revistele şi incercăm să le urmăm sfaturile, sperand să-1 putem ajuta pe bărbatul prezent in viaţa noastră să se schimbe conform dorinţelor şi nevoilor noastre.

De ce ne atrage pe noi, femeile, ideea de a schimba persoana nefericită, bolnavă de langă noi, intr-un partener perfect? De ce este acest concept atat de tentant in pofida incercărilor la care ne supune? Pentru unele, răspunsul e limpede: morala iudeo-creştină cuprinde porunca de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi decat noi. Suntem invăţate că avem datoria să răspundem cu compasiune şi generozitate celor aflaţi in nevoie. Să nu judecăm, să ajutăm; asta pare a fi obligaţia noastră morală. Din nefericire, aceste motive pline de virtute explică indubitabil şi integral comportamentul milioanelor de femei care decid să-şi ia ca parteneri bărbaţi violenţi, indiferenţi, abuzivi, cu carenţe afective, dependenţi, sau altfel spus, incapabili de iubire şi atenţie. Femeile care iubesc prea mult fac această alegere din nevoia compulsivă de a-i controla pe cei dragi, nevoie care işi are originea in copilărie, cand fetiţele au trăit deseori emoţii copleşitoare ca teama, furia, tensiunea insuportabilă, vinovăţia, ruşinea, mila faţă de sine şi faţă de alţii. Copilul care creşte intr-un asemenea mediu va fi distrus de aceste emoţii pană intratat,

incat va deveni incapabil să acţioneze dacă nu găseşte modalităţi de auto-apărare. Instrumentele sale de auto-apărare vor include, intotdeauna, un puternic mecanism de protecţie – negarea – şi o motivaţie subconştientă la fel de puternică – controlul. Fiecare din noi foloseşte inconştient intreaga viaţă diverse mecanisme de apărare ca negarea, uneori din cauza unor fleacuri, alteori din cauza unor probleme sau evenimente majore. in caz contrar, am fi nevoite să ne intrebăm cine suntem şi ce gandim şi am avea astfel sentimentul că nu ne potrivim nici imaginii idealizate despre noi inşine, nici circumstanţelor in care ne aflăm.

Multe femei fac greşeala de a căuta un bărbat cu care să dezvolte o relaţie fără ca, mai intai, să stabilească o relaţie cu sine; ele trec de la un bărbat la altul incercand să afle ce le lipseşte. Căutarea trebuie să inceapă acasă, cu sine. Nimeni nu ne va iubi vreodată indeajuns ca să ne implinească, dacă nu ne iubim noi inşine, pentru că incercand, cu sufletul gol, să găsim dragostea, nu vom găsi decat un alt suflet gol. Evenimentele ce se manifestă in viaţa noastră nu sunt decat reflectarea forului nostru interior: ce credem despre propria noastră valoare, despre dreptul nostru la fericire, despre ce merităm in viaţă. Cand ne schimbăm aceste păreri, se schimbă şi viaţa noastră.

„Frumoasa şi bestia” pare să fie un mijloc de perpetuare a convingerii că femeia are puterea de a transforma un bărbat dacă il iubeşte cu adevărat. La acest nivel de interpretare, basmul pare să susţină că negarea şi controlul sunt, ambele, metode de realizare a fericirii. Frumoasa, iubindu-l necondiţionat (negare) pe monstrul fioros, pare să aibă puterea de a-l schimba (control). Această interpretare „pare” corectă pentru că se potriveşte rolurilor sexuale dictate de cultura noastră. Cu toate acestea, eu sunt de părere că această interpretare simplistă nu sesizează semnificaţia acestui basm, asupra căruia timpul nu şi-a pus amprenta. Faptul că basmul a supravieţuit nu e din cauză că promovează preceptele şi stereotipurile culturale ale vreunei epoci. El a invins timpul pentru că intruchipează o lege metafizică profundă, o lecţie vitală despre cum să ne trăim viaţa inţelept şi just. E ca şi cum povestea ar conţine o hartă secretă care, dacă suntem destul de ageri s-o descifrăm şi destul de curajoşi s-o urmăm, ne va arăta drumul spre o comoară – propria noastră „şi au trăit fericiţi pană la adanci bătraneţi”.

Care este, aşadar, semnificaţia basmului? Este „acceptarea”.

Acceptarea este antiteza negării şi controlului. Este disponibilitatea de a recunoaşte realitatea şi de a-i permite să fie aşa, fără să avem impulsul de a o schimba. In asta constă fericirea, izvorată nu din manipularea condiţiilor exterioare sau a oamenilor, ci din dezvoltarea unei păci interioare chiar in faţa incercărilor şi dificultăţilor.

Amintiţi-vă, Frumoasa din basm nu urmărea să transforme Bestia. Ea l-a judecat in mod realist, l-a acceptat aşa cum era şi l-a apreciat pentru calităţile lui. N-a incercat să facă un print dintr-un monstru. Nu şi-a spus: „Voi fi fericită cand el nu va mai fi monstru!” Nu l-a compătimit pentru felul cum arăta şi n-a căutat să-l schimbe. In asta constă lecţia. Datorită atitudinii ei de acceptare, el a fost „liber” să redevină ceea ce era de fapt. Faptul că eul său adevărat s-a intamplat să aibă infăţişarea unui Făt-Frumos (partener perfect pentru ea) demonstrează symbolic că „ea” a fost recompensată astfel pentru atitudinea ei de acceptare. Recompensa a constat intr-o viaţă bogată in impliniri, evidenţiată de faptul că ea şi prinţul „au trăit fericiţi pană la adanci bătraneţi”.

Acceptarea unei persoane aşa cum e, fără să incerci s-o schimbi prin incurajări, manipulări sau coerciţie, este o formă superioară de iubire, dar aproape inaccesibilă multora din noi. La baza tuturor eforturilor noastre de a transforma pe cineva stă un motiv egoist, convingerea că dacă el se schimbă, vom fi fericite. E foarte bine să-ţi doreşti să fii fericit, dar să plasezi sursa acestei fericiri in afara sinelui tău, in mainile altcuiva, inseamnă să eviţi capacitatea şi responsabilitatea de a-ţi schimba viaţa in bine. Ironia este că tocmai acceptarea noastră ii dă posibilitatea celuilalt să se schimbe, dacă o vrea cu adevărat.”

Robin Norwood “Femei care iubesc prea mult”

cartea poate fi descarcata de aici:  https://www.scribd.com/doc/254548600/Femei-Care-Iubesc-Prea-Mult-Robin-Norwood

One thought on “Poti transforma un bărbat dacă il iubeşti cu adevărat?

  1. Teoria suna bine, pana la un punct. Pentru ca nu cred ca am fi fericite cu un barbat care sa fie ca un catelus dresat, fara personalitate. La inceputul unei relatii tindem sa ne schimbam unul pe celalalt, iar reusita depinde de care din ce „aluat” e facut. Apoi, dupa cativa ani, cred ca ne resemnam, lasam de la noi si mergem mai departe incercand sa complectam ceea ce-i lipseste celui de langa noi. Important este, cred, intelegerea, pentru ca acei fluturi din stomac care ne dau putere sa facem orice, la un moment dat dispar. Sa stim sa vedem frumosul chiar si in partenerul care nu este un foto model.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s