Depresia – O stare toxică generalizată.

depression-2

Depresia este mai mult decât o tristețe, este o boală gravă, care nu trece de la sine. Ea are consecințe severe asupra tuturor aspectelor vieții. Din fericire, există și o parte bună: persoana poate fi vindecată, dacă ea cere ajutor specializat. Toamna este un anotimp de tranziție, când organismul resimte lipsa luminii soarelui și problemele ce reprezintă manifestări ale depresiei se accentuează.

„Circa un sfert din totalul cazurilor de depresie se agravează în sezonul rece. Știm sigur că asta are de-a face cu cantitatea mai mică de lumină, pentru că aceste cazuri sunt ameliorate de fototerapie. Probabil că este un mecanism mediat de melatonină, un neuromediator secretat de glanda pineală, a cărei activitate e reglată de lumină și de ciclul zi-noapte. Dar lucrurile nu au nici aici simplitatea paradigmei carență-suplimentare și mai avem multe de învățat în privința asta”, spune medicul specialist psihiatru Vlad Stroescu, de la Centrul MindCare.

 

Există mai multe ipoteze privind mecanismele prin care apare depresia, însă rămâne un fenomen în curs de elucidare.

„Ceea ce știm e că ea se asociază cu dezechilibre complexe și subtile la nivelul creierului și nu numai și că e, prin esență, o stare toxică, nocivă creierului și corpului, în general. De altfel, creierelul persoanei cu depresie îndelungată, netratată, au modificări vizibile cu ochiul liber (de exemplu, atrofia unor regiuni). De asta, ideea că depresia e o boală strict endogenă, chimică, precum hipotiroidismul, e la fel de incompletă precum ideea că ea ar fi de cauze pur psihologice”, explică psihiatrul Vlad Stroescu. În ceea ce privește explicațiile psihologice, s-a observat că depresia apare pe fondul unei vulnerabilități la persoane cu unele tipare comportamentale.

„Confruntați cu o situație dificilă, oamenii acționează în maniere diferite și gestionează situațiile conform realității lor interioare. Nu întâmplător, pentru o problemă pot exista o multitudine de reacții, răspunsuri și rezolvări. Uneori, această vulnerabilitate poate fi întreținută de o stimă de sine scăzută, de situații stresante în viața personală sau profesională, de pierderea unei persoane dragi, de probleme de natură socio-economică ș.a.”, explică psihologul Andreea Chiru-Maga.

Cum se pune diagnosticul

Fiecare dintre noi poate avea perioade proaste, în care să se confrunte cu un tonus psihic scăzut. Și, totuși, cum știm că aceste indispoziții care se prelungesc indică sau nu depresie?

„Diagnosticul se pune doar pe baza unei discuții, un cu psihiatrul, care caută indiciile prezenței unor criterii speciale, ce privesc viața noastră psihică și instinctivă (afectivitate, gândire, percepție, cogniție, somn, alimentație etc.) și felul în care facem față provocărilor de zi cu zi. Adesea, e nevoie și de o discuție cu cei apropiați persoanei afectate. Nu există, în momentul de față, vreo analiză care să certifice diagnosticul, spre deosebire de alte specialități medicale, unde acest lucru e posibil. Analizele de laborator sau imagistice nu sunt necesare decât pentru depistarea sau excluderea altor probleme de sănătate”, spune psihiatrul Vlad Stroescu.

Un element-cheie în recunoașterea instalării depresiei este pasivitatea persoanei.

„O persoană tristă alege să caute soluții pentru a depăși starea de tristețe, în timp ce o persoană deprimată nu mai este motivată să caute soluții și se raportează la sine într-o manieră pesimistă. Atunci când o persoană se confruntă cu depresie, se activează convingerile negative legate de propria persoană, dar și despre situațiile în care se află, aspecte ce pot determina schimbări pe plan personal, social și profesional”, explică diferența psihologul Andreea Chiru-Maga.

Ca urmare, persoana în cauză își pierde interesul pentru activitățile zilnice, se izolează de ceilalți, nu mai are poftă de viață, este lentă, neliniștită, se simte permanent obosită, are un acut sentiment de vină sau de inutilitate, simte că a dat greș, are probleme cu somnul (nu poate adormi sau doarme până târziu), se îngrașă sau slăbește semnificativ în scurt timp, are dureri de cap și probleme digestive etc.

„Teama de tratament e adesea exagerată de prejudecăți și de stigmatizare. El nu e cu nimic mai periculos decât, să zicem, tratamentul cronic al diabetului.“ dr. Vlad Stroescu, medic specialist psihiatru, Clinica de Psihiatrie și Psihoterapie MindCare, aparținând grupului MedLife.

Este perfect tratabilă

Dincolo de efectele cunoscute, relaționale și socio-economice, care se pot asocia în timp cu idei suicidare, depresia netratată poate avea, pe termen mediu și lung, efecte grave asupra sănătății.

„Depresia este o tulburare potențial gravă, cu impact asupra întregului organism, care afectează negativ supraviețuirea, mai ales când sunt prezente și alte probleme de sănătate (de exemplu, boli cardiovasculare). Impactul cognitiv – pe atenție și pe memorie – este uneori atât de grav, încât poate fi confundat cu demențele (cum e Alzheimer) sau cu alte probleme neurologice”, spune psihiatrul Vlad Stroescu.

Din fericire, persoana poate redescoperi bucuriile vieții dacă apelează la ajutor specializat.

„Toate complicațiile depresiei pot fi prevenite și tratate. Depresia nu mai este de mult o condamnare definitivă la izolare și la suferință, nici o pacoste care trebuie îndurată în secret, nici o rușine sau un viciu, ci o problemă de sănătate care poate fi prevenită și vindecată”, spune psihiatrul. Tratamentul constă în ședințe de psihoterapie, asociate, în unele cazuri, cu tratament medicamentos.

„Dacă vorbim de episodul depresiv major, toată literatura de specialitate e de acord că rezultatele cele mai bune sunt date de asocierea psihoterapiei cu tratamentul. Nu există un singur tratament standard ideal, valabil pentru toată lumea. Adesea, e nevoie de o combinație de medicamente și tratamentul trebuie individualizat pe parcurs, și pentru asta e nevoie de o bună relație de durată cu psihiatrul”, explică psihiatrul.

Psihoterapia modelează gândirea

Bolnavul are nevoie să fie ghidat de un psihoterapeut pentru că vulnerabilitatea îi vine din gândurile negative și din sentimentele pe care le are.

„Avantajul pe care îl poate aduce psihoterapia constă în faptul că persoana aflată în suferință găsește un cadru securizant, în care poate înțelege mai bine propriile mecanisme și modul în care poate gestiona apariția unor simptome negative. Rolul ședințelor de psihoterapie este de a crește frecvența comportamentelor pozitive, de a ajuta persoana să-și îmbunătățească relațiile sociale, să-și îmbunătățească stima de sine, dar și să învețe să gestioneze perioadele stresante atât pe termen scurt, cât și pe termen lung“, spune psihoterapeutul Andreea Chiru-Maga.

„Mai ales când sunt prezente și alte probleme de sănătate (de exemplu, boli cardiovasculare). Impactul cognitiv – pe atenție și pe memorie – este uneori atât de grav, încât poate fi confundat cu demențele (cum e Alzheimer) sau cu alte probleme neurologice”, spune psihiatrul Vlad Stroescu.

Din fericire, persoana poate redescoperi bucuriile vieții dacă apelează la ajutor specializat.

„Toate complicațiile depresiei pot fi prevenite și tratate. Depresia nu mai este de mult o condamnare definitivă la izolare și la suferință, nici o pacoste care trebuie îndurată în secret, nici o rușine sau un viciu, ci o problemă de sănătate care poate fi prevenită și vindecată”, spune psihiatrul.

Tratamentul constă în ședințe de psihoterapie, asociate, în unele cazuri, cu tratament medicamentos.

„Dacă vorbim de episodul depresiv major, toată literatura de specialitate e de acord că rezultatele cele mai bune sunt date de asocierea psihoterapiei cu tratamentul. Nu există un singur tratament standard ideal, valabil pentru toată lumea. Adesea, e nevoie de o combinație de medicamente și tratamentul trebuie individualizat pe parcurs, și pentru asta e nevoie de o bună relație de durată cu psihiatrul”, explică psihiatrul.

SURSA: paginademedia.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s